Când va fi deschisă circulația pe lotul 2 al tronsonului de autostradă Timișoara-Lugoj

Când va fi deschisă circulația pe lotul 2 al tronsonului de autostradă Timișoara-Lugoj
Publicat: 23/12/2015, 17:33
Actualizat: 24/12/2015, 09:10

„Astfel, se asigură o continuitate pe autostradă de la Nădlac până la Traian Vuia, intersecție cu DN68A, pe o lungime de 142 km, fiind incluși și cei 10,5 km din Autostrada Lugoj – Deva, Lot I (nedeschiși traficului în anul 2013). Datorită managementului riguros, dar și datorită obținerii tuturor avizelor și acordurilor necesare, traficul rutier a putut fi deschis circulației cu 7 luni mai devreme”, se arată într-un comunicat al companiei.

De asemenea vor fi deschise două parcări de scurtă durată, urmând ca în funcție de condițiile meteo din următoarele săptămâni să fie deschise și două spații de servicii care, în prezent se află într-un stadiu avansat de execuție.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat recent într-un interviu pentru MEDIAFAX că acest tronson este un „caz fericit”, întrucât va fi deschis mai devreme. Conform clauzelor contractuale, termenul de finalizare prevăzut era luna iulie 2016.

„În ceea ce privește Timișoara-Lugoj, acum se analizează și ultimele condiții de către o comisie a CNADNR, zilele acestea, și vom putea să decidem dacă dăm în exploatare și acel tronson. Ar fi un caz fericit, cu șase luni mai devreme decât a fost planificat. El trebuia să se termine la mijlocul anului următor. Sunt două lucruri acolo. Unul este finalizarea marcajelor, e ultimul lucru tehnic care trebuie făcut. Am spus că asta depinde de vreme, s-ar părea că vremea ține cu noi, deci este posibil ca acest capitol să fie rezolvat. Și este vorba și despre ultimul aviz de mediu, de care depinde darea sau nu în exploatare”, a spus Cotescu.

Contractul privind proiectarea și execuția autostrăzii Timișoara- Lugoj, Lot 2: km 54+000 – km 79+625 a fost semnat în data pe 4 decembrie 2013, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis în data de 10 ianuarie 2014. Antreprenorul lucrării este asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana Per Condotte D”acqua SpA.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în procent de 85% și de Guvernul României în proporție de 15%, valoarea contractului fiind de 423,35 milioane lei fără TVA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×